Cu toaleta in mijlocul atrium-ului
Usor, usor blogul asta se re-orienteaza catre urbanism si organizare oraseneasca, dar asta e ... :)
Tocmai ce am citit articolul asta din The New Yorker, si un citat anume mi-a atras atentia:
Chiar daca Steve Jobs nu era arhitect/urbanist, in geniul lui (si nu, nu sunt un Apple fanboy) si-a dat seama ca a "arunca" pur si simplu un spatiu gol la intamplare si a spera ca oamenii se vor strange ca prin minune sa socializeze nu are nici un sens. Asta nu se intampla decat in plansele urbanistilor, dar din pacate a "desena" oameni si activitate sociala nu e acelasi lucru cu realitatea.
A se vedea propunerile pentru noul Plan Integrat de Dezvoltare Urbana Central Bucuresti (si cateva comentarii la Hungry Mole), unde ca prin minune toate plansele sunt pline de oameni si de activitate. Din pacate realitatea ii contrazice, acolo unde ei vad multimi stranse pe podul de la Mihai Voda eu am vazut doar 5 pietoni pe tot traseul dintre Petrom-ul de pe Splai si Podul Eroilor.
Alt exemplu negativ de la noi este sediul unei mari companii multi-nationale. Pe langa faptul ca acel sediu e aruncat alienant in mijlocul campului, si prin urmare angajatii nu au nici o interactiune cu mediul care ii inconjoara, unul din corpurile principale are un atrium dintr-acesta imens in mijloc. Am fost de vreo 2-3 ori prin zona, si niciodata n-am vazut pe nimeni stand in acel atrium si comunicand, este doar un simplu loc de trecere, aproape un non-loc. Se prea poate ca firma de arhitectura responsabila de acest proiect sa fi castigat premii sau mentiuni pe la diferite concursuri, dar din punct de vedere al oamenilor din carne si oase care folosesc acea cladire a esuat lamentabil.
Next, ma tot chinui sa transpun online un articol despre Bucuresti de la 1928 al lui Cincinat Sfintescu, acum ca am mai mult timp liber s-ar putea chiar sa reusesc :)
Tocmai ce am citit articolul asta din The New Yorker, si un citat anume mi-a atras atentia:
Jobs realized, however, that it wasn’t enough to simply create a space: he needed to make people go there. As he saw it, the main challenge for Pixar was getting its different cultures to work together, forcing the computer geeks and cartoonists to collaborate. (John Lasseter, the chief creative officer at Pixar, describes the equation this way: “Technology inspires art, and art challenges the technology.”) In typical fashion, Jobs saw this as a design problem. He began with the mailboxes, which he shifted to the atrium. Then he moved the meeting rooms to the center of the building, followed by the cafeteria and the coffee bar and the gift shop. But that still wasn’t enough; Jobs insisted that the architects locate the only set of bathrooms in the atrium.
Chiar daca Steve Jobs nu era arhitect/urbanist, in geniul lui (si nu, nu sunt un Apple fanboy) si-a dat seama ca a "arunca" pur si simplu un spatiu gol la intamplare si a spera ca oamenii se vor strange ca prin minune sa socializeze nu are nici un sens. Asta nu se intampla decat in plansele urbanistilor, dar din pacate a "desena" oameni si activitate sociala nu e acelasi lucru cu realitatea.
A se vedea propunerile pentru noul Plan Integrat de Dezvoltare Urbana Central Bucuresti (si cateva comentarii la Hungry Mole), unde ca prin minune toate plansele sunt pline de oameni si de activitate. Din pacate realitatea ii contrazice, acolo unde ei vad multimi stranse pe podul de la Mihai Voda eu am vazut doar 5 pietoni pe tot traseul dintre Petrom-ul de pe Splai si Podul Eroilor.
Alt exemplu negativ de la noi este sediul unei mari companii multi-nationale. Pe langa faptul ca acel sediu e aruncat alienant in mijlocul campului, si prin urmare angajatii nu au nici o interactiune cu mediul care ii inconjoara, unul din corpurile principale are un atrium dintr-acesta imens in mijloc. Am fost de vreo 2-3 ori prin zona, si niciodata n-am vazut pe nimeni stand in acel atrium si comunicand, este doar un simplu loc de trecere, aproape un non-loc. Se prea poate ca firma de arhitectura responsabila de acest proiect sa fi castigat premii sau mentiuni pe la diferite concursuri, dar din punct de vedere al oamenilor din carne si oase care folosesc acea cladire a esuat lamentabil.
Next, ma tot chinui sa transpun online un articol despre Bucuresti de la 1928 al lui Cincinat Sfintescu, acum ca am mai mult timp liber s-ar putea chiar sa reusesc :)
posted by mihai turcu at 5:35 PM
0 Comments:
Post a Comment
<< Home