Saturday, November 26, 2011

Satele medievale din Țara Românească

Într-un final apoteotic care a durat mult prea mult :) am reușit să mai scot un nou mini-proiect personal din negurile uitării și ale lipsei de timp și sa-l fac public. Este vorba despre o hartă (interactivă) cu atestările documentare ale satelor medievale din Țara Româneasca între 1300 și 1550. Când am început să lucrez la toată treaba asta n-aș fi crezut niciodată ca evul mediu românesc ar fi putut ajunge motiv de scandal între directorul ICR și arheologi care-și fac treaba cum trebuie, nu mai zic că sumele vehiculate în acest scandal (7 milioane de euro?!) mi s-ar fi părut de domeniul SF-ului pentru un domeniu care (cu câteva notabile excepții) șade in adormire.

Pentru cei care vor să știe mai multe legate de motivele care m-au făcut să lucrez la proiectul ăsta puteți afla mai multe aici, dar, pe scurt, mă săturasem pur și simplu să citesc aceleași vechi volume și tratate ce tratau Evul Mediu românesc și care majoritatea conțineau fraze de tipul "nu încape îndoială", "mai mult ca sigur", "este de la sine înțeles", fără ca aceste "convingeri" să se bazeze pe altceva decât pe "intuiția" istoricului (sunt și câteva notabile excepții, desigur). Problema este că pe baza acestor "intuiții" istorice se iau decizii care ne afectează pe noi oamenii de azi, de multe ori la modul negativ (ex: ce domnitori sunt studiați în manualele de istorie si ce domnitori sunt ignorați, criteriile dupa care hotărâm cine este român de-al nostru "verde" și cine nu ș.a.m.d).

Și ca să închei înainte ca totul să se transforme într-o lamentație de pseudo-istoric amator :), dacă aveți timp vizitați vă rog și pagina de Heatmaps a proiectului, unde se vede destul de bine faptul că majoritatea satelor existente și azi la sud de Carpați au o existență veche de cel puțin 400-500 de ani. Ceea ce mie unuia mi se pare cool :)

Satele medievale din Țara Românească (1350-1550)

4 Comments:

Blogger ADRIAN said...

Foarte interesanta punerea pe harta! Felicitari pentru initiativa! N-am urmarit hartile in detaliu dar ar fi interesant ca fiecare punct cald din harta sa indice si actul documentar pe baza caruia isi datoreaza pozitionarea acolo.
Ceva de tipul asta, evident mult mai complex, se gaseste pe pagina CIMEC-ului care administreaza RAN (repertoriul arheologic national). Merit vizitat!

6:42 PM  
Blogger mihai turcu said...

Multumesc :) Pentru ca resursele mele de timp sunt limitat, ca sa ma exprim eufemistic :), am preferat sa pun ca surse doar "Documente privind istoria României" (editate pe la inceputul anilor '50) si "Documenta Romaniae Historica", si pentru cine e interesat mai in detaliu acolo sunt trecute exact documentele si sursa lor (arhivele din care fac parte).

Nu sunt decat un invatzacel intre ale arhivisticii si utilizarii arhivelor (iarasi, pt. a ma exprima eufemistic :)), ce tin minte e ca mai demult vazusem printr-un anticariat din Bucuresti un volum din anii '40 al lui Aurel Sacerdoteanu unde listate toate multe din documentele din arhiva Manastirilor Cozia, Cotmeana si inca una, al carei nume imi scapa (prin "listate" ma refer la data lor si un scurt rezumat).

Oricum, am fost prea deprimat pt. a urmari recenta nebunie apropo de "des-centralizarea" arhivelor (sau cum s-au decis sa numeasca acea operatiune absolut idioata), inca nu-mi vine sa cred ca putem fi atat de delasatori si de nepasatori apropo de trecutul nostru.

12:21 PM  
Anonymous Anunturi Iasi said...

This comment has been removed by a blog administrator.

5:59 PM  
Anonymous Bogdan said...

interesant subiectul. si hartile sunt reusite.

3:51 PM  

Post a Comment

<< Home